„Tipă cât poți ” de Moni Stănilă


Multiplu de eu sau despre alteritatea ființei umane

„Țipă cât poți” autor Moni Stănilă

O împletire de date personale studiile teologice răzbat din însăși structura romanului, și de obsesii ale timpului present, modele care impun schimbarea stilului de viață peste noapte, adoptarea vegetarianismului ca pe ceva mai mult decât un simplu regim alimentar, aceasta este structura romanului. În fapt, vocea acestuia, împărțită într-o triadă de voci, niciuna secundară, este cea care impune ritmul și succesiunea de evenimente, astfel încât avem de-a face cu un adevărat drum inițiatic, un urcuș.

Autoarea nu apelează des la discursuri filosofice, iar atunci când o face, tocmai hiperseriozitatea lor e, în fond, o ironie. Deși colocvialitatea se impune și printr-un anumit reducționism de sens, nuanțele și metaforele nu îi lipsesc discursului romanesc. Ceea ce caracterizează neîndoielnic stilul lui Moni Stănilă este ironia înduioșătoare, prelungită într-un amestec de subtilitate și de inocență, care se țese permanent cu replicile tăioase, directe, accelerând narațiunea. Țipă cât poți e un roman și despre disimulare, despre a te lua în serios și a nu te lua în serios concomitent, actualizând în mod franc niște coordonate considerate astăzi cel puțin desuete. Probabil unii s-ar întreba ce rost mai are să citești fragmente tel quel  despre sinceritate sau despre cele două tipuri de mincinoși: „mincinosul care nu inventează de la zero” și „mincinosul de sine”.

Țipă cât poți e un roman inedit pentru proza contemporană românească, mai ales fiindcă reabilitează niște structuri fixe – cele de basm, care compensează o realitate deja compromisă. Faptul că finalul e unul deschis și focalizat pe figura Altei (aproape absentă în roman) sugerează, totuși, că nu mai poate fi vorba despre o întoarcere la situația inițială precum în basme.

Sursa: https://revistavatra.org/2020/08/06/teona-farmatu-je-est-des-autres/#more-7194

Citirea a doua (nu ultima) de Ioan Mânăscurtă


Programul de lectură „Chişinăul citeşte” 2021, cea de-a XVIII ediție, organizat de Biblioteca Municipală ”B. P. Hasdeu”, în acest an propune chișinăuienilor cartea:

Citirea a doua (nu ultima) / Ioan Mânăscurtă ; pref. Valeriu Matei . – Chișinău : Princeps, 2020 . – 168 p.

Proza lui Ioan Mânăscurtă este de două ori romantică: prin nostalgia pentru Cer şi alta pentru Pământ…
(Mihai Cimpoi)

Prozatorul, publicistul, traducătorul Ioan Mânăscurtă s-a născut la 28 aprilie 1953, în s. Popeştii de Sus, Drochia. Face studiile medii la şcoala din satul natal, cele superioare la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, Secţia Ziaristică (1970–1975). Îşi începe activitatea profesională în calitate de redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei”, apoi la revista „Femeia Moldovei”, unde publică o serie de interviuri cu personalităţi ale culturii din Moldova, eseuri despre clasicii literaturii române. Ulterior este redactor-şef la Colegiul de traduceri al Uniunii Scriitorilor, în 1992 devine director al Editurii Uniunii Scriitorilor din Moldova. Susţine rubrici la revistele „Moldova”, „Chipăruş”, „Patria tânără”. Expreşedinte al Asociaţiei Culturale Editoriale „Princeps”. Începe să scrie în anii de studenţie. Este observat şi apreciat de M. I. Ciubotaru şi Al. Gromov care îl invită să scrie pentru revista „Moldova”. Debutează literar în presa periodică a timpului şi în almanahul „Dintre sute de catarge” (1977). Debutul editorial are loc în anul 1979 cu volumul Noi şi gândurile noastre – culegere de tablete şi interviuri-portrete ale unor personalităţi ale culturii şi literaturii (Maria Cebotari, Alexandru Robot, Vasile Coroban ş.a.). A tins să-şi formeze şi să-şi afirme propriul său stil în contextul literaturii de la noi. Scrie în special literatură de anticipaţie adresată tinerilor şi adolescenţilor, care vădeşte o fantezie subtilă, înrudită sau chiar contopită cu însuşi visul. Publică volumele: Bărbaţii Universului (1980), Lecţia de suflet (1985), Artefact (1988), Mâine când ne vom întâlni pe pământ (1989), Tăierea capului (1996) ş.a. În 2003 publică, în colaborare cu Sergiu Puică, dicţionarele ilustrate bilingve Primul meu dicţionar (românfrancez, român-rus, român-ucrainean, român-englez, român-găgăuz, român-bulgar). Unele dintre prozele sale ştiinţifico-fantastice au fost traduse şi publicateîn alte limbi. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1981). În 1997 a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru volumul Tăierea capului, iar în 2004 –Premiul „Carte pentru promovarea spiritului de toleranţă” acordat de către Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO în cadrul ediţiei a VIII-a a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii de la Chişinău (pentru Primul meu dicţionar).

Scrisul, după mine, este cea mai grea meserie, dacă este meserie, şi nu o secretă necesitate de autoflagelare sau un blestem pe care oricum trebuie să-l ispăşeşti. Scrisul înseamnă singurătate şi eu am fost prea mult singur. Mi-e frică de singurătate şi-mi doresc mereu singurătatea. (Ioan Mânăscurtă)

UF! Ghid de conviețuire cu frații și surorile mai mici de Ionela Hadârcă


UF! : Ghid de conviețuire cu frații și surorile mai mici / Ionela Hadârcă ; il. de Leonid Gamarț . –Chișinău : Prut Internațional, 2020 . –64 p. Programul de lectură „Chişinăul citeşte” contribuie la constituirea unei comunităţi de cititori prin promovarea lucrărilor de înaltă ţinută artistică şi educarea gustului pentru lectură a chişinăuienilor, iar unul […]