Ученый,способный любить

ВАСИЛИОГЛУ Константин Константинович

Поэт, педагог и ученый, которому дана от природы не только любовь к родному языку, но и способность делиться этим чувством с другими.

Константин Константинович Василиоглу родился 28 февраля 1938 года в селе Александровка Болградского района Одесской области. Закончил Александровскую семилетнюю школу.

После окончания школы поступил в Кагульское педагогическое училища на курсы учителей гагаузского языка.

В 1957-1961 годах обучал детей гагаузскому языку в селе Бешгиоз.

Еще будучи студентом Кагульского педагогического училища, он оказался вовлеченным в творческую жизнь гагаузской интеллигенции и начинает писать первые стихи на гагаузском языке. Первые его произведения были опубликованы в знаменитом сборнике «Буджактан сесляр» («Буджакские голоса»), изданный по инициативе Д. Танасоглу.

В 1965 году окончил Тираспольский институт, факультет филологии.

С 1980 года был внештатным, затем штатным корреспондентом Чадыр-Лунгской газеты «Знамя».

Литературно-педагогический импульс, талант, полученный в молодые годы, дал заряд Константину Василиоглу на всю жизнь, он писал интересные очерки, статьи, стихи о родном крае, людях труда.

В 1990 году был принят на работу в Научно-исследовательский институт педагогики и психологии. Опыт, накопленный за многолетнюю педагогическую деятельность, чувство родного языка – все нашло свое применение. Можно только удивляться количеству написанных и изданных им за 12 лет учебников и пособий для гагаузских школ.

В 1992 году были отпечатаны книги: «Читаем по-русски», «Русский язык», «Беним илк кийадым».

В 1993 г. появилась необходимость перехода на латинскую графику. Объем и ответственность этой работы трудно переоценить, так же как ее срочность. Старший научный сотрудник Константин Василиоглу принимал участие в составлении латинского алфавита, «Правил орфографии и пунктуации гагаузского языка». Ему было поручено составление учебных программ по гагаузскому языку.

В 1995 году вышли в свет «Правила», составленные на основе проектов Академии Наук РМ (Г. Гайдаржи) и Комратского государственного университета (Д. Танасоглу). Были изданы учебники, программы по гагаузскому языку для I-IV классов обучения, и «Гагаузская азбука в рисунках», плакаты и раздаточные карточки.

В 1996 году Константин Константинович порадовал гагаузских детей новыми «Букварями» с латинской графикой, «Прописями на гагаузском языке», «Русско-гагаузским словарем в картинках» для начальных классов (в соавторстве с В. Гуцу).

Вслед за латинской графикой, по поручению Министерства образования, согласно новой методики-куррикулума, он разрабатывает учебники нового поколения. Константин Василиоглу совместно с Николаем и Игнатом Бабоглу составляют и издают учебники V-IX классов.

В последние годы Константин Василиоглу издал несколько сборников своих стихов.

Читая и перечитывая стихи Василиоглу, нельзя не ощущать свойственные им естественность интонаций, раскованность откровенного разговора, непринужденность, задушевность беседы, не важно, то ли он писал про любовь, то ли на любую другую тему, он оставался приземленным нашей жизни. По словам Н.И. Бабоглу, К.К. Василиоглу присуще «органическое чувство родного гагаузского языка, слова в его стихах точны, весомы, без напряжения входят в поэтическую строфу».

Глубина, методическая интуиция и душевные качества снискали ему почет и уважение. 28 апреля 1998 года, в год 60-летия, Константину Константиновичу Василиоглу за большой вклад в развитие гагаузской филологии, национальной культуры, создание учебных пособий для гагаузских школ было присвоено звание «Почетный гражданин Гагаузии».

10 января 2014 года, после непродолжительной болезни ушел из жизни поэт, педагог и просветитель, которому дана была от природы не только любовь к родному языку, но и способность делиться этим чувством с другими, писать о своем родном народе.

Nicolae Rusu, 75 de ani de la naștere

NICOLAE RUSU

Născut: 26 februarie 1948, com. Risipeni, Făleşti.

Studii: Facultatea de Economie a Politehnicii din Chişinău (1970), Şcoala Superioară de Literatură din cadrul Institutului de Literatură „M.Gorki” din Moscova (1985)

Debut editorial: Pânzele babei, 1978.

Cărți publicate:

Pânzele babei, proză scurtă, ed. Literatură artistică, Chișinău, 1978;

Alunel, povestire pentru copii, ed. Literatura artistică, Chișinău,1981, ediția II, Ed. Silvius Libris, Chișinău, 2009;

Havuzul, proză scurtă, ed. Literatura artistică, Chișinău, 1982;

Lia, roman, ed. Literatura artistică, Chișinău,1983;

Meri sălbatici, proză scurtă, ed. Literatura artistică, Chișinău, 1987, ediția II, Ed. Prut, Chișinău, 2015;

Totul se repetă, roman, ed. Literatura artistică, Chișinău, 1988; ediția a II-a, Ed. Astralis, București, 2018;

Unde creşte ploaia? proză scurtă pentru copii, ed. Literatura artistică, Chișinău, 1990;

Avem de trăit şi mâine, proză scurtă, ed. Hiperion, Chișinău, 1992;

Fără antract, proză scurtă, ed. Museum, Chișinău, 1996;

Ploaia de aur, roman, proză scurtă, ed. Ruxanda, Chișinău, 1997;

Şobolaniada, roman, ed. Litera, Chișinău, 1998;

Treacă alţii puntea, proză scurtă, ed. Civitas, Chișinău, 2000;

Să fim privighetori, proză scurtă pentru copii, ed. Prut Internaţional, Chișinău, 2000;

Marginea lumii, proză scurtă, ed. Augusta, Timişoara, 2001;

Oraţie de ursitoare, proză scurtă, ed. Prut Internaţional, Chișinău, 2004;

Hai la mere!, proză scurtă, ed. Prometeu, Chișinău, 2005;

Naufragiul, roman, ed. Viitorul Românesc, Bucureşti, 2005;

Robul de ieri, proză scurtă, ed. Muzeului Literaturii Române, Bucureşti, 2007;

Facă-se voia noastră, piese şi scenete pentru copii, ed. Prut Internaţional, Chișinău, 2008;

Coada iepuraşului, proză scurtă pentru copii, ed. Prut Internaţional Chișinău, 2010;

Fraţi de stele, povestire pentru copii, ed. Prut Internaţional, Chișinău, 2011;

Ieşirea din clişeu, eseuri, ed. Niculescu, Bucureşti, 2012;

Al şaptelea simţ, roman, ed. Prut Internaţional, Chișinău, 2013;

Geniosfera, proză scurtă, ed. TipoMoldova, Iaşi, 2013;

Șobolaniada, roman-dilogie, ed.TipoMoldova, Iași, 2013;

Tărâmul ambiguităților, publicistică, ed. TipoMoldova, Iași, 2014;

Pușlamielul, roman, ed. Junimea, Iași, 2017;

Acasă, teatru, ed. Serebia, Chișinău, 2018;

Exerciţii ale reîntregirii, schiţe, cronici, eseuri, ed. Pontos, 2018;

Cu ochii celuilalt, roman, ed. Serebia, Chișinău, 2019;

Lia (roman, ediția a treia), Ed. Vicovia, Bacău, 2020, 232 p.;

De-ale lui Gheorghe… (proză scurtă), Ed. Pontos, Ch., 2022, 160 p.;

Aspecte și identități (cronici și eseuri), Ed. Astralis, București, 2022, 258 p.

Cărți publicate în alte limbi:

«Шляпa для дедушки» (Pălărie pentru bunel, proză scurtă), ed. Molodaia Gvardia, Moscova, 1986 (trad. în l. rusă de Marianna Kojevnikova, Svetlana Florinţeva);

«Лия» (Lia , roman şi proză scurtă), ed. Literatura artistică, Ch., 1986 (trad. în l.rusă de Serghei Golubiţki, Iuri Semionov)

Krysiáda (Şobolaniada, roman), ed. Havran, Praga, 2011 (trad. în l. cehă de Jiri Našinec)

Silvester na vraku (Revelion pe epavă, roman), ed. Havran, Praga, 2011 (trad. în l. cehă de Jiri Našinec)

Premii:

Premiul literar ”N. Ostrovskii” pentru cea mai bună carte dedicată tineretului ”Шляпа для дедушки” (tradusă în limba rusă și publicată la editura ”Молодая гвардия”, Moscova, 1986);

Premiul literar internațional ”Iuri Dolgorukii” pentru povestirea ”Dio luludia” publicată în almanahul ”Голоса Сибири” din or. Kemerovo, Rusia, 2011 (trad. M.Metleaeva)

Premiul USM pentru volumul de proză scurtă ”Avem de trăit și mâine” (1992);

Premiul USM și al Federației Naționale a Fermierilor din R. Moldova pentru volumul de proză scurtă ”Treacă alții puntea” (2000);

Premiul USM pentru volumul de proză scurtă ”Marginea lumii” la Salonul Național de Carte (ediția a 11-a, 2002);

Premiul USM pentru volumul de piese și scenete ”Facă-se voia noastră” (2008) și premiul Ministerului culturii al R.M. la Salonul de Carte pentru Copii și Tineret din 2008;

Premiul „Simpatia copiilor” pentru cartea „Alunel” la Salonul de Carte pentru Copii și Tineret din 2009;

Premiul „Cartea anului” pentru culegerea de povestiri „Coada iepurașului” la Salonul de Carte pentru Copii și Tineret din 2010;

Premiul Secției Naționale IBBY pentru cartea „Meri sălbatici” la Salonul de Carte pentru Copii și Tineret din 2016;

Premiul de excelență al Consiliului USM, 2018;

Diploma Consiliului Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret pentru traducere în limba română a cărții „Când părinții nu-s acasă” de Miroslava Metleaeva, Atena, 2018;

Premiul special al Juriului Filialei Proză București pentru scrierile în proză publicate în ultimii 40 de ani, București, 2018;

Premiul 3 pentru piesa „Virgula” în cadrul Concursului de dramaturgie (ediția I) „Democrația prin teatru. Reflecția integrității în lumina scenei”, Chișinău, 2022.

Sursa biografiei: https://uniuneascriitorilor.md/membru/rusu-nicolae

Cu ocazia împlinirii celor 75 de ani, echipa filialei „M.Ciachir” îi urează scriitorului Nicolae Rusu multă sănătate, înspirație și realizări frumoase.

Dragobete

Realizat în Canva.

Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată… un băiețel foarte isteț și vesel, iubit de toți cei care îi ieșeau în cale.

Legenda spune că mama lui, Dochia, era recunoscută pentru frumusețea sa: când o întâlneai nu îți mai puteai lua ochii de la părul ei auriu, împletit în două cozi lungi, lungi, pielea albă și buzele roşii ca fragii. Când era tânără, locuia într-o colibă la poalele muntelui, unde, într-o noapte, un nor fin a coborât pe pământ și a îmbrațișat-o cu iubire. Da, în povești totul e posibil!

Așa a venit pe lume Dragobete, chiar pe 24 februarie.

Cum vă ziceam… pe 24 februarie, la naștere, în jurul lui Dragobete s-au adunat 4 zâne – Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Fiecare dintre ele i-a adus în dar ce-i mai frumos pe lume. Primăvara i-a dat iubirea, prospeţimea florilor şi tinereţea fără bătrâneţe. Vara i-a dăruit împlinirea dragostei şi dulceaţa fructelor. Toamna i-a adus un fluier care să-i ţină de urât, dar care să-i şi înveselească pe oameni cu cântecele lui. Iar Iarna i-a ţesut o hainuță albă ca neaua. Anii au trecut, iar Dragobete a ajuns sa fie îndrăgit de toți cei din jurul său, mai ales că era mereu vesel și cânta din fluier așa de frumos încât toate fetele erau vrăjite de talentul său. Intr-o zi, când se plimba prin munți, băiatul a întâlnit un bătrân înțelept care l-a învățat o mulțime de lucruri cum ar fi să recunoască plantele medicinale, să vorbească cu păsările și să nu-i mai fie frică de animalele sălbatice. De atunci se spune că, la sfârșit de iarnă și început de primăvară, Dragobete oficiază nunțile păsărilor în cer. El a devenit simbolul tinereții, veseliei și iubirii și e adesea numit “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”. Pe 24 februarie, când zburătoarele încep să își împletească micuțele cuiburi, cele făra pereche în aceasta zi rămân singure tot anul. La fel se întamplă și cu băieții și fetele. In această zi băieții încearcă să le fure câte un sărut fetelor dragi, de unde și expresia ,,Dragobetele sărută fetele”. Mai mult, în noaptea de 23 spre 24 februarie, legenda spune că Dragobetele apare în visele băieților și îi învață tainele iubirii, astfel încât pe 24 să se formeze cât mai multe cupluri de tineri care să fie fericiți până la adânci bătrâneți.

Apropo – știti de ce i se mai spune și Năvalnicul? De la planta cu același nume, asociată cu dragostea. Si astăzi unele tinere mai poartă la piept punguțe de mătase cu această plantă pentru noroc în iubire.

Americanii au stabilit Sărbatoarea Iubirii pe 14 februarie, însă românii aleg să sărbătorească tradițional, pe 24 februarie, Ziua Dragobetelui, zeul dragostei și al bunei dispoziții.

Gata, acum știi povestea și o poți spune mai departe părinților, bunicilor și tuturor celor care încă nu au auzit de băiețelul care aduce dragostea.

Sursa: https://afostodata.ro/legenda-lui-dragobete-audio/

Obiceiuri. Tradiții. Superstiții

În popor se crede, că spre sfîrșitul lui februarie, în preajma începutului primăverii, se logodesc păsările cerului, cele sedentare. Acestea se adună în stoluri, se împerechează, încep să-și facă cuiburi. Se zice, că păsările care nu se împerechează în ziua de Dragobete rămîn fără pui tot anul. Sărbătoarea aceasta numită Logodna păsărilor s-a extins, în mod firesc și asupra oamenilor, în primul rînd, a tineretului. Se credea, că e semn rău, dacă o fată sau un băiat nu întîlneau la Dragobete măcar un reprezentant al sexului opus, se zicea că nu vor fi iubiți, iar dacă o fată ieșea cu un băiat și nu se sărutau, se credea despre ei că nu se vor mai iubi în acel an, că doar nu degeaba se spunea că „Dragobetele sărută fetele”. În general, sărbătoarea era considerată una de bun augur pentru treburile mărunte din casă, dar nu şi pentru treburile mari, așa că oamenii evitau să muncească prin ogrăzi sau la cîmp de teamă că „vor ciricăi toată viața”. În popor se spune, că tinerii în această zi trebuie să bea ceai din crenguțe de vișin și să mănînce turte cu șulfă sau trăsniţei (din semințe de cînepă pisate), ca să aibă parte de dragoste în timpul anului. Cu regret, unele dintre tradițiile menționate precum și altele, care erau legate de sărbătoarea Dragobete s-au uitat, cu timpul. Totodată pe an ce trece sărbătoarea revine, în mod natural, la locul său binemeritat, fiindcă Dragobete înseamnă dragoste, respect.