Dionisie Tanasoglu – 99 ani de la naștere


Dionisie Tanasoglu

Astazi suntem alături, împreună, sufletește cu un om ilustru al nemului găgăuz. Îl sărbătorim pe D. Tanasoglu la 99 de ani de la naștere, om, care s-a născut într-o familie de pedagogi, a făcut școala română, a studiat arta teatrală la Sankt-Peterburg, om, care este dotat trup și suflet cu mare credință, cu mare dăruire sufletului acestui neam.

Viaţa şi activitatea lui Dionisie Tanasoglu, personalitate marcantă în ţară şi peste hotarele ei, a decurs, după  toate legităţile generale ale vieţii, precum şi amprentele originalei sale individualităţi şi care i-au adus confruntări cu Răul, dar şi exepţionale bucurii ale Binelui. În viaţa acestui consactrat şi ilustru om al culturii Binele a învins Răul, făcîndu-i viaţa, în genere, fericită.

Participanții turului III din cadrul programului estival ”Provocarea verii-2021„

Dar una din cele mai eroice acţiuni ale sale a fost lupta fără compromis, după ani la rînd, în condiţiile regimului sovietic de către învăţătorul apoi colaboratorul ştiinţific D. Tanasoglu (1951- 1957) pentru întroducerea scrisului în limba găgăuză, al învăţămîntului în limba maternă şi a culturii, şi izbînda pe care a obţinut-o, susţinut de adepţii săi. După aproape 150 de ani limba găgăuză iar a dedevenit o limbă scrisă (1957), iar în clasele de şcoală a răsunat limba maternă (1958).

În plan ştiinţific, savantul a realizat cercetări în principalele domenii ale găgăuzologiei. Ca rezultat academic al investigaţiilor ştiinţifice de competenţă ireproşabilă în decursul anilor consacraţi, profesorul universitar D. Tanasoglu a elaborat Şcoala ştiinţifică de găgăuzologie (istorie, limbă, istoria literaturii şi culturologie) nu numai în Basarabia, ci şi pentru tot spaţiul turcologic.

Astăzi, în cadrul rubricii „Cunoști personalitățile chișinăuiene?”, am familiarizat participanții Programului ”Provocarea verii-2021„ cu o personalitate marcantă, adevărat Fiu al neamului găgăuz, scriitorul, poetul, regizorul Dionisie Tanasoglu. Un frumos omagiu din partea celor, cui a dedicat toată activitatea sa scrietoricească.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.